Acțiunile chinezești și-au adâncit declinul marți, în condițiile în care îngrijorările referitoare la legăturile țării cu Rusia și presiunea persistentă a reglementărilor au împins acțiunile într-o spirală descendentă. Bursele europene au deschis în scădere, iar prețurile petrolului își continuă retragerea de la maximele atinse după invadarea Ucrainei.
Acțiunile de pe Wall Street se depreciază miercuri, în ton cu bursele europene, pe fondul unui sentiment de aversiune la risc în piețele de capital.
Piețele de capital riscă un nou val de corecții abrupte după revenirea puternică din al doilea trimestru, avertizează Autoritatea de supraveghere a piețelor financiare din UE, care remarcă o decuplare între performanțele piețelor și activitatea economică, sever afectată de pandemie.
Principalii indici bursieri de la New York au deschis tranzacțiile de luni în scădere puternică, declanșând activarea mecanismului de blocare temporară a tranzacțiilor, după ce decizia Rezervei Federale (Fed) de a reduce dobânda de referință până aproape de zero a avut efectul invers scontat în piețe, alimentând temerile legate de intrarea economiei în recesiune.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a făcut un apel la calm pe burse, după ce temerile privind impactul economic cauzat de răspândirea rapidă a noului coronavirus au șters 7 trilioane de dolari din capitalizarea companiilor la nivel mondial, în cea mai neagră săptămână pentru piețele financiare de la criza din 2008.
Acțiunile europene s-au depreciat cu peste 4% vineri dimineață, extinzând declinul din această săptămână la aproape 13%, în condițiile în care investitorii își reduc expunerile pe active considerate riscante și caută refugiu în titluri de stat și aur, pe fondul temerilor cauzate de răspândirea rapidă a coronavirusului din China. Analiștii Moody’s avertizează că o eventuală pandemie va declanșa noi crize economice la nivel global în prima jumătate a anului.
Acțiunile europene se depreciază pentru a cincea sesiune bursieră consecutivă miercuri, pe fondul îngrijorărilor privind impactul economic al epidemiei de coronavirus, în condițiile în care noul virus descoperit în China continuă să se răspândească în lume, iar americanii au fost avertizați oficial să se aștepte la creșterea numărului de îmbolnăviri în SUA.